sf3.ro Web analytics

Mai sunt astăzi active darurile miraculoase?

January 30, 2018 0 Comments

Marea dezbatere a veacului nu este Persoana Duhului, lucrarea Duhului sau darurile Duhului, ci darurile miraculoase ale Duhului Sfânt - așa cum se obișnuiește să fie numite în teologie.

În mod special există o concentrare a discuțiilor pe darurile revelatoare (vorbire în limbi, tălmăcirea limbilor și profeția) și darurile autentificatoare (darul minunilor, darul tămăduirilor), deși există diferențe de opinie în ce privește compoziția acestor două tipuri de daruri.

Nu am pretenția că voi tranșa eu problema și voi aduce rezolvări dar doresc să dau la o parte anumite confuzii și să expun clar și limpede adevărata poziție a celor care susțin că darurile acestea au încetat.

Demersul meu este unul îndrăzneț mai ales că încerc să fac referire la întreg fenomenul miraculos manifestat prin daruri. Motivul pentru care o fac în acest fel este următorul: eu cred că toate aceste daruri miraculoase sunt legate între ele și intenția mea nu este să ofer o explicație exhaustivă pentru toate pasajele care au tangență cu subiectul, ci să prezint o perspectivă panoramică asupra încetării acestor daruri.

Nervul discuției

Deseori discuțiile legate de subiectul acesta sunt sortite eșecului datorită faptului că unii oameni nu se străduiesc să înțeleagă care este poziția celor cu care se află în dialog. În această dezbatere nuanțele sunt fundamentale. Deseori se spun lucruri despre ceilalți care n-au fost niciodată afirmate și susținute. Din acest motiv voi încerca să nuanțez cât de mult pot și să arăt care este cu adevărat nervul acestei dezbateri.

Dumnezeu același, planul Său este diferit

Discuția nu este dacă Dumnezeu este același ieri, azi și în veci pentru că toți credem că este, ci observația pe care trebuie să o facem este că, deși Dumnezeu este același, totuși planul lui Dumnezeu conține etape diferite în care Dumnezeu a ales să lucreze diferit. Așadar, nu credem că există schimbări în Persoana lui Dumnezeu, ci în planul Său.

Minuni există, daruri nu

În alte ocazii am auzit credincioșii fiind acuzați că ei nu cred în puterea lui Dumnezeu sau în minuni. Acuzația este tendențioasă. Toți credincioșii cred că Dumnezeu are aceeași putere și face minuni. Ceea ce resping unii credincioși, dintre care fac și eu parte, este faptul că Dumnezeu ar mai face și astăzi minuni prin dar de vindecare. Noi credem cu tărie că Dumnezeu face minuni și tămăduiri și astăzi și va face aceste lucrări miraculoase oridecâteori va dori El, însă nu credem că astăzi le face prin dar de vindecare.

Darurile sunt reale, dar nu continuă

Unii sunt acuzați pe nedrept că nu cred în lucrarea Duhului (sau în toată lucrarea Duhului) sau că nu cred în darurile Duhului Sfânt. Această acuzație este falsă și trădează fie prostie, fie ipocrizie.

Toți credincioșii cred în lucrarea și darurile Duhului Sfânt. Ceea ce este de fapt în discuție este continuitatea darurilor miraculoase. Așadar, nu vorbim despre existența darurilor miraculoase, pe care toți credincioșii o mărturisesc ca aparținând perioadei de început a bisericii, ci despre continuitatea acestor daruri.

Hermeneutică de bază

Există foarte puțin progres în discuțiile despre continuitatea/încetarea darurilor miraculoase pentru că cei care participă la dialog nu au căzut de acord, și nici măcar nu au încercat să o facă, asupra riglei de interpretare și procesului hermeneutic.

Eu sugerez următorul principiu de interpretare care, odată acceptat, va duce discuția spre un alt nivel: doctrina despre darurile miraculoase trebuie să fie formulată din pasajele doctrinare scrise cu intenția de a lămuri subiectul vindecărilor.

De asemenea, este greșit să apelăm la pasaje narative (descriptive, istorice) care nu conțin elemente de învățătură pentru biserică și care nu fac altceva decât să descrie ceea ce Dumnezeu a făcut prin anumiți oameni. Consemnarea unor evenimente istorice nu constituie un motiv ca să credem că ele se pot repeta decât dacă găsim afirmații clare din care să deducem acest lucru.

Fiindcă această regulă de interpretare nu este respectată îi vedem pe cesaționiști (cei ce cred în încetarea darurilor miraculoase) că argumentează folosindu-se de exemple biblice ale unor oameni care au fost bolnavi (ceea ce nu exclude darul de vindecare) și apoi îi vedem pe continuaționiști arătând spre pasaje unde s-au făcut vindecări.

Însă dacă respectăm regula de interpretare amintită mai sus atunci nu rămânem decât cu 2 pasaje doctrinare despre vindecare: 1 Corinteni 12 și Iacov 5. Primul pasaj este scris în perioada în care aceste daruri erau active în biserică și de aceea, cred eu, el nu este relevant astăzi pentru noi decât ca să înțelegem ce s-a petrecut în primul veac.

Iacov 5 este scris de asemenea pentru biserica primară, și stabilește un cu totul alt tipar decât ceea ce vedem în primii ani ai creștinismului.

În Iacov 5 prezbiterii se ocupă de cel bolnav, nu cel cu dar de vindecare; nu prezbiterii inițiază vindecările, așa cum făceau apostolii, ci cel bolnav trebuie să îi cheme; lucrarea de vindecare este îndreptată exclusiv către cei credincioși, diferit de cazul apostolilor care au vindecat și mulți necredincioși; vindecările depind de rugăciune și mărturisirea păcatelor, în timp ce apostolii au făcut multe vindecări fără să solicite mărturisirea păcatelor sau să mijlocească în rugăciune pentru cei bolnavi.

Ce a încetat?

Discuția nu este dacă au încetat anumite daruri, ci care au încetat. Convingerea mea este că toți creștinii sunt parțial cesaționiști - cred în încetarea unor daruri. De exemplu, în afară de mișcarea NAR (New Apostolic Reformation) creștinii au crezut, în general, că darul apostoliei a încetat și că este limitat la perioada apostolică și de asemenea că darul profetic, prin care s-a revelat canonul, a încetat. Așadar, avem cel puțin două daruri cu are toți suntem de acord că au încetat.

În acest caz se cere un minim de onestitate și smerenie în a recunoaște că toți credincioșii cred în încetarea darurilor dar că unii cred în încetarea mai multor daruri decât cred ceilalți. Ceea ce rămâne de stabilit este care daruri au încetat, nu dacă au încetat.

Perioada primară și rolul darurilor

Dacă înțelegem principiul hermeneutic expus și explicat adineauri atunci nu rămâne decât să explicăm de ce Dumnezeu a hotărât ca darurile miraculoase (atenție! - nu miracolele, ci darurile) să fie active doar pentru perioada de inaugurare a bisericii? Pentru a găsi acest motiv (sau motive) trebuie să înțelegem ce a fost special în această perioadă.

Convingerea mea este că, în general, cei care susțin continuitatea darurilor miraculoase, nu au luat în serios tot materialul biblic care ne arată că există aspecte esențiale și unice din perioada bisericii care sunt irepetabile și care sunt legate în mod direct de fenomenul miraculos făcut prin mâinile celor care au trăit în acea perioadă.

Așadar, este necesar să înțelegem două aspecte despre perioada bisericii primare: 1. Că există evenimente și elemente esențiale unice în istoria bisericii lumii și 2. aceste elemente esențiale ale planului lui Dumnezeu au fost legate în mod direct de fenomenul miraculos manifestat prin daruri. Concluzia este că, deodată ce acele elemente unice și irepetabile au fost realizate, darurile miraculoase care le autentificau și erau atașate de ele, au încetat deopotrivă.

Continauționiștii obișnuiesc să afirme aspectele de continuitate în istoria bisericii. Eu sunt de acord că există o sumedenie de aspecte de continuitate dar afirm că există și aspecte de discontinuitate. Frații mei continuționiști, la o atentă analiză, vor recunoaște că există și aceste aspecte de discontinuitate, însă ceea ce trebuie să observăm împreună este că aceste aspecte de discontinuitate au de-a face cu fenomenul miraculos - cu darurile miraculoase.

Provocarea mea pentru toți cei care cred în continuitatea darurilor miraculoase și afirmă că Dumnezeu lucrează la fel în orice perioadă a istoriei, este să se uite cu atenție la pasajele menționate mai jos și să observe că există aspecte atât de importante din istoria răscumpărării care au încetat!

Nimeni nu poate spune că trecerea de la Israel la biserică, de la slujirea levitică la slujirea apostolică, de la evrei la neamuri, de la Lege la Evanghelie, de la Vechiul Legământ la Noul Legământ - nu a avut loc odată pentru totdeauna! Toți vor fi de acord că cele mai mari realități pe baza cărora ne trăim astăzi viața au fost stabilite în perioada apostolilor! Ne vom uita doar la câteva dintre ele.

1. Se face trecerea de la Israel la biserica neamurilor

Ceea ce este cu totul special în perioada primară este trecerea de la iudaism la creștinism. Cel mai mare conflict descris în cartea Faptelor Apostolilor are de-a face cu faptul că apostolii au înțeles și propovăduiau că Dumnezeu lucrează acum printr-o nouă formațiune spirituală - nu prin poporul Israel, ci prin Biserică. O asemenea idee era cu totul incredibilă pentru simplul fapt că și apostolii și evreii Vechiului Legământ știau foarte bine că Israel este poporul ales de Dumnezeu și că sistemul lor religios (într-o mare măsură) era revelat pe paginile Scripturilor Vechiului Testament.

Trecerea de la iudaism la creștinism, de la Israel la biserică - a fost una dintre cele mai mari rupturi care au existat în istorie. Această ruptură era de neimaginat pentru evrei. Creștinismul era văzut ca o partidă dar apoi a fost văzută ca o erezie și o sectă care trebuie extirpată. În ce măsură puteau crede acești oameni că noua formațiune, noua învățătură și noul tip de slujitori sunt de la Dumnezeu? Apostolii au autentificat acest lucru prin miracolele pe care Dumnezeu le-a dat acestor oameni ca să le facă.

Faptele apostolilor 13:46 "Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. "

Faptele apostolilor 28:28-29 "Să ştiţi dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor şi o vor asculta. Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei. "

Romani 11:11 "Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; "

Faptele apostolilor 18:6 "Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la neamuri.” "

2. S-a pus temelia etnică - geografică a bisericii

Biserica s-a format la Cincizecime la Ierusalim iar de acolo ea s-a răspândit în toată lumea. Este irelevant dacă credeți că ea s-a format înainte de Cincizecime pentru că realitatea rămâne că răspândirea ei geografică, la toate etniile pământului, are loc de la Cincizecime înainte. Însuși Domnul Isus leagă Coborârea Duhului Sfânt de înființarea și răspândirea bisericii la toate neamurile. Acest lucru s-a făcut în perioada apostolilor și aceasta a fost misiunea principală dată de Hristos apostolilor.

Veți observa în pasajele de mai jos că biserica primară a avut de stabilit faptul că neamurile aparțin de biserica Domnului Isus și că Dumnezeu a făcut lucrări extraordinare pentru a autentifica acest lucru și pentru a-i convinge pe evreii credincioși că planul de mântuire a lui Dumnezeu se extinde către toate neamurile. Această realitate este deja împământenită astăzi și conflictul inițial este complet irelevant pentru noi.

i. Coborârea Duhului este legată de răspândirea Bisericii la neamuri

Faptele apostolilor 1:8 "Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” "

ii. Botezurile cu Duhul Sfânt sunt legate de adoptarea neamurilor în biserică

Faptele apostolilor 11:17-18 "Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” "

iii. Vorbirea în limbi a fost un semn al primirii neamurilor în Biserică

Faptele apostolilor 10:45-46 "Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: "

iv. Misiunea evanghelizării neamurilor este dată în mod primar apostolilor

Faptele apostolilor 1:8 "Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” "

Romani 1:5 "prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, "

Galateni 2:7 "Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor – "

v. Apostolii își îndeplinesc misiunea de a duce Evanghelia în toată lumea

Coloseni 1:6 "care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, "

vi. În perioada primară există conflictul legat de primirea neamurilor în biserică

Faptele apostolilor 11:1-3 "Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.” "

vii. Taina Bisericii formată dintre evrei și neamuri este descoperită apostolilor

Efeseni 3:4 "Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea"

3. S-au pus temeliile doctrinare ale bisericii.

În perioada primară biserica funcționa fără Scripturile Noului Testament pentru că ele se aflau în curs de scriere. Din acest motiv era necesară profeția (1 Corinteni 14). Odată cu scrierea Scripturilor Noului Testament profeția își încetează funcția și rolul. Biserica nu pierde nimic prin încetarea acestui dar pentru că are în Canon tot ceea ce adineauri se comunica prin darul profetic.

Biblia ne arată în multe pasaje că apostolii și profeții au deținut o funcție unică în biserică și că aceste daruri nu mai pot fi active astăzi pentru simplul motiv că misiunea principală de care erau atașate aceste daruri a încetat! Deseori apostolii și proorocii sunt puși alături pentru a se arăta funcția lor unică în biserică. Aceștia au pus temelia doctrinară a bisericii, temelie care nu se poate schimba sau repune.

Cei din mișcările carismatice obișnuiesc să facă distincție între două tipuri de profeție: Profeția canonică infailibilă și Profeția necanonică failibilă. Eu sunt de acord că există două nivele de revelație canonic și necanonic iar acest lucru este evident pentru că ce se profețea în Corint nu este scris în biblie.

Ce se trece cu vederea este caracterul temporar al darului profetic necanonic și rolul lui înlocuitor al profețiilor necanonice, care erau în curs de scriere. Odată cu împlinirea profețiilor canonice scrise, darul profetic necanonic înlocuitor și temporar își îndeplinește funcția și încetează.

1 Corinteni 12:28 "Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători…”

1 Corinteni 12:29 "Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci?”

Efeseni 2:20 "oameni din casa lui Dumnezeu fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos."

Efeseni 3:5 "care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. "

Efeseni 4:11 "Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători "

1 Corinteni 3:10 "După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. "

4. Se predică un alt mesaj: Evanghelia, nu Legea

Apostolii au avut misiunea unică de a predica pentru prima dată Evanghelia Domnului Isus. Și noi predicăm astăzi Evanghelia dar nu o facem ca ei în perioada insugurală. Conținutul este același dar apostolii au avut rolul de a o prezenta pentru prima dată Israelului și de a merge pentru prima dată la neamuri cu această Evanghelie. Doar apostolii au prins perioada de tranziție de la administrația Legii la administrația harului și Duhului.

Biblia ne arată că introducerea acestui nou mesaj a fost autentificat de miracole. Trebuie însă să remarcăm că nu doar mesajul a fost autentificat de miracole, ci faptul de a fi prezentat pentru prima oară în istoria omenirii la cumpăna dintre legăminte, la tranziția dintre formațiunile spirituale, modalitățile de slujire etc.

Desigur, martorii oculari și primii ucenici au făcut miracole, nu doar apostolii. Darurile au fost date întregii biserici, nu unei elite. Dar nu putem trece cu vederea 1. Proeminența apostolilor în fenomenul miraculos și unicitatea misiunii lor și 2. Perioada unică în care Dumnezeu a dat din abundență darurile acestea. Darurile așadar sunt legate nu doar de oameni, ci și de perioada specială.

Evrei 2:3-4 "cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o [apostolii și evangheliștii din perioada primară], în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor [a apostolilor și evangheliștilor] cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa! "

Romani 15:18-19 "Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. ""

5. Se face tranziția de la Vechiul Legământ, la Noul Legământ

Această tranziție a fost de necrezut pentru evrei la fel ca toate celelalte aspecte care s-au schimbat. Această trecere a avut nevoie nu doar de moartea Domnului Isus, de explicații doctrinare, ci și de autentificare de care Dumnezeu le-a făcut parte prin semnele și minunile pe care le-a dat apostolilor ca să fie făcute înaintea tuturor plus darurile miraculoase prezente în biserica primului veac.

Noul Legământ a fost pecetluit în moartea Domnului Isus însă inaugurarea lui în fapt a avut loc odată cu coborârea Duhului Sfânt, cu stabilirea noii comunități a Noului Legământ și cu predicarea Evangheliei Noului Legământ la toate neamurile care au fost atrase în acest legământ prin lucrarea suverană de mântuire făcută de Duhul Sfânt.

2 Corinteni 3:5-9 "Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? "

6. Se schimbă slujitorii prin care Dumnezeu lucrează

Dumnezeu nu mai lucrează prin bătrânii lui Israel și prin preoția levitică pentru că acestea și-au sfârșit rolul în planul lui Dumnezeu. Hristos a murit pentru păcate odată pentru totdeauna și de aceea preoția levitică este inutilă și irelevantă. De asemenea, Dumnezeu a stabilit o nouă formațiune spirituală în care nu bătrânii lui Israel au rol de lideri, ci apostolii Domnului Isus Hristos. Cum este atestat acest lucru, aceasta schimbare și această tranziție de necrezut? Prin miracole!

2 Corinteni 12:12 "Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi. "

Romani 15:18-19 "Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. ""

Chiar dacă nu toate textele prezintă miracolele în legătură cu aceaste elemente de tranziție, unice și irepetabile, totuși avem suficiente texte care să ne arate 1. că a existat o perioadă de tranziție unică în istoria răscumpărării și 2. că Dumnezeu a hotărât ca să existe un fenomen miraculos răspândit care atesta inaugurarea noilor realități spirituale. Odată ce această inaugurare a fost realizată scopul miracolelor a fost împlinit și, de aceea, aceste daruri miraculoase au încetat.

Sunt câteva aspecte pe care le observăm în cartea Faptelor Apostolilor și care ne arată că această perioadă plină de miracole ocupă un loc unic și special în planul lui Dumnezeu:

în primul rând, apostolii sunt figuri proeminente în facerea de miracole. Cele mai multe miracole le sunt atribuite lor, ceea ce nu ar trebui să ne mire datorită caracterului special și unic al misiunii lor - acela de a zidi temelia bisericii în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului. Mai mult, ei au un oficiu special apostolic pe care l-au primit pentru a face aceste lucrări. Cele mai multe miracole se încadrează în categoria aceasta.

în al doilea rând, miracolele au fost făcute în lucrarea de evanghelizare, de plantare de biserici în prima perioadă a bisericii primare și de extindere a lucrării Evangheliei către neamuri. Așadar, avem de-a face cu acea perioadă de tranziție despre care am vorbit pe larg mai sus. Aceasta este perioada de punere a temeliei bisericii iar acest lucru este deosebit de important. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu dă bisericii să se facă multe semne și minuni. În cele mai multe cazuri vindecările acompaniază predicarea Evangheliei în locuri în care aceasta nu a mai fost înainte în contextul în care predicarea Evangheliei la neamuri era un fapt istoric unic.

în al treilea rând, vedem alți indivizi care fac minuni, dar care nu sunt apostoli. Este irelevant faptul că acești oameni nu au fost apostoli atâta timp cât avem de-a face cu o alegere a lor pentru a face acea misiune specială, în acea perioadă specială, misiune care era îndeplinită, în mod special, de către apostoli.

Oricum, trebuie să observăm că în fiecare caz situația este excepțională. (1) Ștefan este diacon și propovăduitor al Evangheliei. El face o lucrare de tip apostolic și Dumnezeu îi validează în același fel lucrarea. Mai mult, este alături de apostoli la Ierusalim. (2) Anania este un om vorbit de bine în Damasc, probabil un învățător. El îl vindecă pe Pavel de orbire primind mandat divin de la Dumnezeu pentru a face acest lucru. Nicăieri nu se mai meționează o altă lucrare de vindecare. (3) Filip este un evanghelist de excepție. Filip este primul care duce evanghelia dincolo de granițele Ierusalimului. El face într-un fel misiunea de extindere a temeliei bisericii spre alte categorii de oameni, diferite de evrei.

În concluzie, a pretinde că biserica de astăzi trebuie să facă miracole, sub pretextul faptului că și biserica primară a făcut, este o ignorare a poziției și funcției apostolilor, a perioadei speciale de inaugurare a bisericii și a misiunii date de Dumnezeu primei generații de ucenici. Din aceste motive cred că autoritatea de vindecare este limitată la acea perioadă specială. Prin această afirmație nu exclud existența miracolelor sau vindecărilor de astăzi, ci infirm continuitatea oficiului și darului de vindecare.

Un text clar

Sunt persoane care continuă să afirme, în ciuda dovezilor biblice, că nu există nici un text clar care să arate încetarea darurilor miraculoase. Deși această afirmație pare să fie adevărată și pare să constituie un argument destul de puternic, ignorând dovezile biblice că darurile miraculoase au încetat, eu consider că este o afirmație falsă bazată pe o exegeză și interpretare greșită a Scripturilor din mai multe motive.

În primul rând, nu avem nici o exprimare în Scriptură în privința doctrinei Sfintei Treimi așa cum se așteaptă unii să avem despre încetarea darurilor miraculoase. Nicăieri în Scriptură nu avem expresia Sfânta Treime sau o enunțare de forma crezurilor de mai târziu. Așadar, formularea doctrinei Sfintei Treimi, ca și formularea doctrinei încetării darurilor miraculoase, se face pe baza materialului biblic, nu doar pe baza unor afirmații de forma așteptată de unii.

În al doilea rând, dacă Biblia ne prezintă că 1. există o perioadă unică în istoria omenirii când Dumnezeu a făcut o lucrare unică în Biserică prin oameni cu funcții unice și că 2. de acești oameni și de aceste lucrări sunt legate daruri miraculoase, este logic să concluzionăm că odată cu încetarea acestei perioade, a acestor lucrări și a acelor funcții, au încetat și darurile miraculose care le acompaniau.

În al treilea rând, există un text explicit în Scriptură despre încetarea darurilor miraculoase dar care a devenit controversat în ultima sută de ani tocmai datorită apariției unui fenomen nou care pretinde continuitatea darurilor miraculoase.

Este adevărat că acest text a devenit extrem de controversat dar este fals să continuăm cu afirmații de genul acelora în care se neagă că ar exista texte care să afirme încetarea darurilor miraculoase:

1 Corinteni 13:8 "Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. "

Pasajul are un argument care ia forma unei piramide cu vârful în jos.

Întâi se face o afirmație generală că darurile revelatoare vor înceta dar nu se menționează momentul (ceea ce ne interesează de fapt). În următorul argument darul limbilor nu mai este menționat (vv.9-11) iar în a treia linie al argumentului lipsește și darul prorociei (v.12) pentru că atunci se completează revelația Scripturilor Noului Legământ. Așadar, apostolul vede o încetare treptată a darurilor revelatoare. Singurul dar care rămâne până la venirea Domnului este darul de receptare a revelației - darul cunoașterii (v.12). La venirea Domnului și acest dar va înceta rămânând doar dragostea (v.13).

Chiar dacă ați accepta interpretarea mea asupra pasajului, totuși acest pasaj ar oferi o explicație pentru încetarea darurilor revelatoare, nu a darurilor autentificatoare (darul tămăduirilor și al minunilor). Însă pasajul poartă implicit cu el, în contextul înțelegerii corecte a legăturii dintre revelație și autentificarea ei prin miracole, încetarea tuturor darurilor miraculoase. Dacă darurile autentificatoare sunt, așa cum arată și expresia, necesare pentru a autentifica primirea revelației, atunci odată cu primirea întregii revelații încetează darurile revelatoare cât și cele care autentifică primirea revelației.

Alte texte

A spune că Marcu 16 este un argument pentru continuitatea darului de vindecare este o eroare pentru că: 1. Acest pasaj nu se găsește în cele mai vechi manuscrie ale Scripturii; 2. El vorbește despre misiunea de proclamare a Evangheliei și plantare de biserici în primul veac și 3. Se referă în mod clar la misiunea apostolilor și însoțitorilor lor. El nu ni se aplică.

Dacă nu există o dovadă textuală clară că această putere delegată pentru a face minuni în vederea inaugurării perioadei bisericii a fost dată și ucenicilor, după apostoli, atunci nu putem susține ipoteza potrivit căreia darurile miraculoase sunt active și astăzi.

Ioan 14:12 "Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: ".

În Ioan 14:12 se face o promisiune extraordinară ucenicilor Domnului Isus care cu siguranță s-a împlinit. Nu putem spune că ea nu s-a împlinit pentru că altfel ar exista 2000 de ani de lipsă a credinței pe care Domnul Isus o așteaptă.

(1) Este însă evident că nimeni nu a făcut vreodată lucrări mai mari decât ale Domnului Isus. Nici apostolii și nici alții după ei nu au făcut miracole mai mari decât ale lui Hristos. (2) Este ciudat ca Domnul să vorbească despre oameni care să facă vindecări mai mari decât El având în vedere misiunea Lui unică în istoria omenirii și Persoana Sa unică - El fiind reprezentantul perfect al Tatălui. (3) Așadar, fie promisiunea lui Hristos nu s-a împlinit, fie Hristos nu s-a referit la vindecări. Dacă promisiunea lui Hristos se referă la vindecări înseamnă că cea mai mare parte din biserică, timp de 2000 de ani, nu a avut credință în Hristos, ceea ce este foarte grav deodată ce Isus nu vorbește despre credință mare, ci doar despre a avea credință. (4) Singurele lucrări mai mari decât cele de vindecare sunt lucrările de evanghelizare prin care oamenii sunt mântuiți. În general oamenii L-au respins pe Hristos și, la sfârșitul vieții Lui, El nu a rămas cu foarte multe adepți și ucenici. (5) Contextul imediat ne arată că Domnul vorbește și despre venirea Mângâietorului, a Duhului Sfânt. Venirea Lui a fost asociată de El în repetate rânduri cu puterea pentru proclamarea Evangheliei (Fapte 1:8, Luca 24:49). (6) Contextul asociază la un moment dat cuvintele lui Hristos cu lucrările Sale - ceea ce oferă o explicație asupra însemnătății cuvintelor lui Hristos: Ioan 14:10 "Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui." Așadar, lucrările la care se referă Domnul Isus sunt cuvintele Sale.

Cu adevărat, există oameni, în special în cazul apostolilor a fost valabil acest lucru, prin care Dumnezeu a întors mii de suflete la mântuire prin predicarea Evangheliei. Aceasta este marea minune care a avut loc după moartea, învierea, înălțarea Domnului Isus și trimiterea Duhului Sfânt ca să fie o prezență care împuternicește ucenicii pentru a face lucrarea de misiune.

Evrei 13:8 "Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! "

Acest pasaj se referă la Persoana și natura Domnului Isus, nu la lucrarea Lui. Noi nu punem la îndoială puterea Domnului Isus, ci credem că El are libertatea de a lucra așa cum dorește în perioade distincte de timp din istoria lumii acesteia. Nimic din context nu se referă la vindecări, ba chiar versetul următor avertizează cu privire la false învățături: Evrei 13:9 "Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit."

Practica bisericii

Ce trebuie să facem astăzi pentru a vedea lucrări miraculoase ale lui Dumnezeu și tămăduiri ale bolilor? Trebuie să ne întoarcem la Scriptură. Trebuie să evităm să ne folosim de pasaje narative - descriptive care prezintă o istorie încheiată, o perioadă de tranziție, o perioadă unică în istoria omenirii, o perioadă de punere a temeliilor, o perioadă de mari schimbări. Dimpotrivă, ar trebui să mergem la acest pasaj foarte clar - la Iacov 5 și să ne așezăm sub directivele trasate de Dumnezeu foarte clar.

Epistola lui Iacov este una dintre primele cărți ale Noului Testament și este important să observăm acest lucru pentru că înseamnă că Iacov a dorit ca bisericile să înțeleagă devreme că apostolii și miracolele extraordinare făcute în vremea lor nu vor continua în acea formă pentru tot restul perioadei bisericii.

1. Prezbiterii

Iacov nu menționează apostolii în epistolă, ci doar prezbiterii. Biserica de la Ierusalim a avut prezbiteri stabiliți chiar din vremea apostolilor (Fapte 15) ceea ce arată că apostolii și-au înțeles rolul temporar în istoria Bisericii. Iacov nu permite scurtături în procesul acesta și arată că vindecarea conține un factor eclesial și pastoral, are loc în interiorul bisericii locale și sub oblăduirea prezbiterilor.

2. Rugăciunea

De asemenea, Iacov nu vorbește despre dar și autoritate de vindecare/tămăduire, ci despre rugăciune și faptul că Dumnezeu va răspunde dând vindecare. Pentru oamenii care erau obișnuiți să vadă darurile de vindecare la lucru este foarte ciudat să se evite acest subiect dacă ele erau încă active și erau stabilite de Dumnezeu pentru a funcționa în toată perioada Bisericii.

3. Credincioșii

Mai mult, Iacov evită cu desăvârșire să vorbească despre cruciade de evanghelizare în care se fac miracole și tămăduiri pentru cei necredincioși. El vorbește doar despre vindecări făcute în cazul celor care fac parte din biserici. Astăzi se învață în multe cercuri creștine că miracolele ar fi foarte importante pentru cei necredincioși, în procesul de evanghelizare. Însă acest pasaj doctrinar nu menționează nici o idee de acest gen.

4. Mărturisirea păcatelor

Iacov introduce un element nou în procesul de vindecare: mărturisirea păcatelor. Nu toate păcatele duc la boli și nu toate bolile se datorează păcatelor. Dar Iacov sfătuiește ca să existe o viață de mărturisire a păcatelor așa încât păcatele care duc la boli să fie îndepărtate împreună cu acestea prin pocăință. Cei care vor să scurtcircuiteze aceste proces și să caute scurtături evitând pocăința și mărturisirea păcatelor către frații lor își fac lor înșiși rău, își prelungesc agonia, încearcă să-l șantajeze pe Dumnezeu și să facă ca cuvântul să nu pară normativ, ci doar sugestiv.