Ioan 6:44 "Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi."
Acestea sunt cuvinte tulburătoare chiar dacă ar trebui să fie încurajatoare. Sunt tulburătoare pentru că lovesc în independența și libera voință a omului. Ele arată depravarea omului și faptul că speranța se găsește doar în Dumnezeu.
Incapacitatea voinței umane
Unii spun că acest nimeni se referă la acei oameni care aud de Domnul Isus Hristos. Eu sunt de acord cu ce acest lucru, deodată ce n-ai cum veni la cineva decât dacă auzi de el. Totuși, eu nu văd rostul acestei completări. De fapt, ceea ce vrea să transmită este faptul că unii nici n-ar avea nevoie să vină la Hristos pentru a fi mântuiți, deodată ce nu aud de El. Cumva ei ar putea fi mântuiți și fără să audă de Hristos, deci și fără să vină la El. Dar acest lucru este greșit pentru că Hristos pornește de la premisa că nu există viață și mântuire în afara Lui.
Omul nu poate să vină la Hristos în starea lui naturală pentru că are mintea întunecată, voința robită și sentimentele în sclavia păcatului. Aceasta este o neputință spirituală, nu una fizică. Omul se poate duce la biserică, poate face rugăciuni și milostenii dar nu se poate întoarce la Dumnezeu pentru că nu vrea asta. El întotdeauna va prefera păcatul, în locul lui Hristos.
Credința un har de sus
Expresia veni la Mine se referă la a crede. Domnul Isus folosește cele două expresii interschimbabil: Ioan 6:36-37 "Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară."
Odată ce am lămurit semnificația expresiei este necesar să vedem care este sursa acestei credințe. Domnul spune că pentru a veni la Hristos este necesar să fii atras de Tatăl. Ce este această atragere a Tatălui? Există două opinii. Prima opinie afirmă că Tatăl aduce omul într-o stare în care să poată alege calea vieții dar nu este sigur că el va face aceasta, ba chiar avem dovada că cei mai mulți nu o fac. A doua opinie, cea pe care eu o susțin, este că atragerea aceasta este una eficientă care duce la credință în mod necesar.
Replica este aceasta: textul nu spune că toți cei care sunt atrași vor veni la Tatăl, ci doar că din aceia care vin, niciunul n-a venit de unul singur, ci fiind atras de Tatăl. Teoretic această replică ar avea valoare și logică dar este falsă pentru că Domnul Isus nu lasă nicăieri în pasaj opțiunea unora care sunt atrași dar nu cred. Pur și simplu nu există nicăieri această variantă. Aceasta este o speculație catolică împotrivă învățăturilor harului preluată și îmbrățișată cu toată puterea de adepții liberei voinței și ai doctrinelor lui Arminius.
Termenul atrage mai este folosit când Petru a tras sabia din teacă (Ioan 18:10), când au tras năvodul din apă (Ioan 21:11) sau când apostolii au fost târâți în piață (Fapte 16:19) sau când Pavel a fost târât afară din Templu (Fapte 21:30). În nici un caz nu e vorba despre un accept din partea celui atras. Este mai degrabă o târâre. Desigur, acest lucru ar deranja pe toți cei care au o încredere nestăvilită în independența și libertatea voinței omului. Dar pentru cei care depravarea omului este o doctrină clară, atragerea Tatălui este singura opțiune și speranță.
Cu siguranță, târârea spirituală de care ne face parte Dumnezeu nu este o târâre fizică și de aceea noi nu simțim asupra noastră o forță coercitivă care ne obligă să facem ceea ce nu dorim. Este mai degrabă o atragere misterioasă, tainică, invizibilă, lăuntrică către Domnul Isus fără ca sufletul nostru sau facultățile sale să sufere vreo transformare de natură. Voința rămâne voință dar eliberată, mintea rămâne minte dar luminată, sentimentele rămân sentimente dar îndreptate spre bine.
Această atragere este explicată în versetul următor (GBV 2001): Oricine a auzit de la Tatăl şi a învăţat de la El vine la Mine. Acesta este modul în care atrage Tatăl: printr-o învățare lăuntrică, spirituală, tainică. Dumnezeu poate să ne învețe într-un asemenea mod încât să primim ceea ce El ne învață. De aceea Domnul poate spune că cine a învățat de la Tatăl ... vine la Hristos cu certitudine.
Siguranța mântuirii
Dacă oamenii care vin la Hristos atrași de Tatăl pot să-și lepede mântuirea, cum poate Hristos promite că îi va învia în ziua de apoi? Adepții arminianismului ne vor spune că El îi va învia pe cei care vor persevera. Dar unde vedeți voi în text această promisiune condiționată? Oare nu ar trebui să ne înfiorăm la vederea completărilor pe care acești oameni trebuie să le aducă mereu Sfintei Scripturi? Domnul Isus nu a spus: iar eu îl voi învia în ziua de apoi pe acela care va persevera până la capăt. Și nici nu spune: îl voi învia în ziua de apoi doar pe aceia care au făcut suficiente fapte bune și au fost vrednici de mântuirea primită.
Ce mângâiere ar fi o promisiune condiționată? Ce mângâiere ar fi o promisiune a cărei împlinire stă pe umerii fragili, înșelători și nesiguri ai voinței umane? Nici o încurajare nu se poate lua din ea! Domnul Isus ne încurajează prin promisiunea a ceea ce va face El, nu noi! Dar unii distorsionează într-o asemenea măsură pasajul încât ceea ce contează cu adevărat este altceva decât spune textul - voința umană, nu promisiunea învierii de către Hristos.
