Definire

Perspectiva catolicismul și ortodoxiei asupra formării Canonului poate fi numită canonul determinat de comunitate. Suntem de acord că există anumite diferențe între perspectiva catolică și cea ortodoxă dar în cele din urmă baza conceptuală este același.

În această concepție se neagă Scriptura ca autoritatea ultimă (Biblia are autoritate dar nu ultimă). Autoritatea este tridimensională: Scriptura, tradiția și Magisteriul (autoritatea bisericească). În cazul ortodoxiei se afirmă că Biserica prin părinții bisericii a determinat care este Canonul. În ambele cazuri: autoritatea finală este omul (magisteriul, părinții bisericii) care are dreptul să interpreteze Scriptura și tradiția și are dreptul de a determina care scrieri sunt din Scriptură.

Câteva implicații ale acestui model

Autoritatea finală este a Bisericii, nu a Scripturii, pentru că biserica determină ce este Scriptura, nu Scriptura însăși.

Pentru a avea o Scriptură infailibilă este absolut necesar să avem un ghid infailibil, adică Biserica, care să ne spună ce este și ce nu este Scriptura.

Infailibilitatea Scripturii depinde în ultimă instanță de ceea ce spune autoritatea bisericească că este Scriptura.

Rolul bisericii este epistemologic pentru că este singurul mod prin care putem ști în mod infailibil care cărți aparțin canonului.

Mai mult, biserica este autoritatea exterioară prin care se poate cunoaște ce este Scriptura și ce nu este.

Evaluare

Perspectiva istorică. Istoric vorbind, biserica nu a văzut Canonul ca fiind ceva fluid pentru secole la rând. Ideea că biserica ar fi așteptat ca biserica să decidă ce este Canonul, este falsă.

Recunoașterea istorică. Canonul a fost văzut ca autoritate înainte să fi acționat biserica. Secole la rând Scripturile au fost văzute ca autoritate înainte să fie recunoscute oficial de către Biserică.

Autoritatea și acțiunea bisericii. Este absurd să credem că epistolele trimise de Pavel nu erau autoritare și canonice doar pentru că nu aveau un consens în biserică. Pavel nicăieri nu își definește astfel autoritatea.

Iluzia uniformității. Consens absolut nu a existat nici măcar în secolul 4 și de aceea Canonul nu este legat de ceea ce spune biserica despre Scripturi. Mai mult, în realitate nu s-a întâmplat absolut nimic cu cărțile Scripturii în secolul 4.

Meritele existenței canonului. Dacă Biserica a scris canonul înseamnă că acesta este actul meritoriu al bisericii. Dar nicăieri Scriptura și istoria bisericii primare nu ne lasă să înțelegem că așa ar trebui să privim Scripturile.

Sursa infailibilității bisericii. Nu există nici un mod în care se poate determina de ce biserica este infailibilă în determinarea Scripturii și de ce nu chiar Scriptura este infailibilă.

Autoritatea intrinsecă a Scripturilor. În această concepție autoritatea intrinsecă a cărților Scripturii ca revelate de Însuși Dumnezeu este puternic diminuată, aproape exclusă.

Baza Canonului. Învățătura apostolică, înainte de scrierea canonului, a fost ceea ce a stat la baza Canonului, nu biserica. Învățătura apostolilor și profeților au constituit fundația bisericii și nu invers - cum ni se spune deslușit în Efeseni 2:20.

Canonul Vechiului Testament.
Biserica primară a avut Canonul Vechiului Testament și a existat foarte bine înainte de formarea acestei biserici, astfel ni se arată că nu depinde de ea.

Israel și Canonul Vechiului Testament. Nu există nici un model biblic prin care să înțelegem că Israel a avut revelație infailibilă de la Dumnezeu pentru a determina Canonul Vechiului Testament.

Cum au fost văzute epistolele.
De la început credincioșii au primit epistolele ca fiind Scripturi (1 Tes. 2:13) și Pavel a intenționat acest lucru (Gal. 1:1-24), ba chiar ceilalți scriitori le-au recunoscut întocmai (2 Petru 3.16).

Declarațiile oficiale. Biserica catolică a făcut o declarație oficială și publică despre Canon abia în 1546. Putem spune că pentru 1500 de ani biserica nu a avut Canon? Ar fi imposibil.

Apostolii nu sunt biserica.
Este adevărat că cei care au scris Scriptura au fost parte din Biserică dar este greșit a spune că ei au fost însăși Biserica și se ignoră faptul că ei au fost cauze proxime ale scrierii Scripturii, nu cauza ultimă (care este Dumnezeu Însuși).

Scribii și Autorul. Cei care au recepționat, scris, ordonat și transmis Scripturile nu au decis ce este Scriptură și ce nu. Acest lucru a fost determinat în totalitate de Însuși Dumnezeu. Acest lucru este negat în cele două biserici tradiționale.

Autoritatea Bisericii și a Bibliei. Nu putem scăpa de concluzia că Scripturile nu pot fi primite prin propria lor autoritate însă pretențiile bisericii trebuie să fie primite doar pentru că sunt formulate de către biserică. Este ușor de văzut discrepanța dintre cele două autorități și subminarea Scripturii.

Autoritatea secundară a Scripturii. Dacă biserica validează canonul ne punem o întrebare cu privire la rolul Scripturii. Cum poate ea să provoace, să corecteze sau să transforme biserica, în calitate de cuvânt a lui Dumnezeu, dacă ea are nevoie mereu de validare în structură, conținut și interpetare, de biserică care are autoritate mai mare decât ea? Nu poate!

Infailibilitatea Bisericii. Cum stabilesc aceste biserici propria lor infailibilitate? Ce sursă exterioară infailibilă au ele pentru a stabili că sunt infailibile într-o decizie atât de importantă - ca cea de a determina limitele și conținutul Canonului?

• Dacă autoritatea lor vine din Scriptură atunci nu are cum autoritatea Scripturii să vină din biserică. Această poziție este susținută în protestantism iar catolicismul și ortodoxismul o resping vehement.

• Dacă autoritatea lor vine din istoria bisericii (originea, caracterul, progresul etc) putem observa că aceasta nu este o sursă infailibilă. Atât din punct de vedere al exegezei Scripturii, cât și din punct de vedere istoric, luând în calcul atâtea abuzuri, corupție, documente eronate etc, - este greu de dovedit infailibilitatea bisericii.

• Dacă autoritatea bisericii este auto-autentificatoare (și se pare că este singura variantă consecventă cu teologia acestora) înseamnă că biserica trebuie crezută că este infailibilă doar pentru că ea spune aceasta. Așadar, protestanții au Sola Scriptura în timp ce catolicii și ortodocșii au Sola Ecclesia.