sf3.ro Web analytics

Romani 9 - alegere la mântuire sau slujire?

Cea mai frecventă explicație oferită lui Romani 9 este că acesta vorbește despre alegerea la slujire.

Contextul - mântuirea

Chiar pasajul precedent, și toată cartea Romani până la acest punct, arată suficient de clar că subiectul avut în vedere este mântuirea, nu slujirea. Pavel a discutat despre depravarea umanității, despre justificarea prin credință, despre regenerare și lucrarea Duhului Sfânt și apoi despre planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului.

Durerea lui Pavel

9:1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, 2. că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. 3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

În primele 3 versete Pavel deplânge Israelul nemântuit (nu respins de la slujire). Cu siguranță, au fost scoși și din slujire pentru că Dumnezeu a ales Biserica prin care să lucreze în dispensația noastră.

Introducerea este despre mântuire și durerea lui Pavel pentru cei nemântuiți. Această introducere arată care este subiectul întregului pasaj. Pavel nu schimbă niciunde subiectul iar dacă o face trebuie să ni se arate suficient de clar acest lucru în pasaj.

Cu siguranță evreii fuseseră aleși la slujire dar durerea lui Pavel și dorința lui de a fi anatema nu are nici un rost și sens dacă aici nu se are în vedere mântuirea fraților săi. Pentru ce dorea Pavel să fie anatema? Fiindcă frații lui nu mai erau aleși la slujire? Este cu totul absurdă o asemenea concluzie.

Privilegiile evreilor

9:4. Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, 5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!

În aceste două versete (vv.4-5) Pavel arată că durerea lui exprimată anterior (vv.1-3) este justificată în lumina tuturor binecuvântărilor spirituale de care au avut ei parte. Da, ei au parte și de harul slujirii însă tot ce prezintă Pavel sunt metode ale harului care au dus la mântuirea rămășiței.

Tot ce enumeră Pavel ca fiind privilegii nu are de-a face în primul rând cu slujirea, ci cu însăși relația cu Dumnezeu, cu mântuirea și veșnicia. Așadar, de la bun început se poate observa că subiectul lui Pavel este mântuirea fraților săi.

Puterea Cuvântului

9:6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;

Pavel prevede o întrebare care s-ar putea naște în inimile cititorilor: cum putem justifica puterea Cuvântului lui Dumnezeu deodată ce este evident că evreii au avut atâtea privilegii și cei mai mulți au rămas nemântuiți? Pavel prezintă aceată obiecție prin cuvintele: “Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu” (v.6)

Aceasta este întrebarea cu care apostolul Pavel își începe discursul propriu-zis, discursul despre predestinare atât de controversat. Dacă oamenii care au avut cele mai multe privilegii au rămas nemântuiți ce speranță mai putem avea de la restul? Într-un fel evreii au slujit lui Dumnezeu dar au făcut-o într-un mod legalist și pur ceremonial și de aceea au rămas nemântuiți.

Identificarea mântuiților

9:6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel; 7. şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam;

“Copiii lui Dumnezeu” și “copiii promisiunii” sunt cei mântuiți, nu cei care slujesc. Nicăieri în limbajul Noului Testament a fi fiu nu are de-a face cu slujirea. Așadar, faptul că nu toți cei ce se coboară din Israel, sînt Israel nu înseamnă că nu toți sunt slujitori, ci dimpotrivă că nu toți sunt mântuiți chiar dacă vin pe linia genealogică a patriarhilor.

Însuși Domnul Isus i-a confruntat pe evreii vremii sale și le-a arătat același principiu: există o descendență fizică/etnică din Avraam și una spirituală, ei o aveau pe prima, nu și pe a doua, cu excepția unora dintre ei: Ioan 8:37 „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam (grecește sperma), dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.” Ioan 8:39 „„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam (grecește tekna), aţi face faptele lui Avraam.”

Implicația versetului 8

9:8. Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.

Concluzia apostolului este în ton cu premisa și citatul oferit. Diferența se face iarăși între “copiii trupești” și “copiii făgăduinței” – adică între sămânța fizică și cea spirituală. “Copiii făgăduinței” mai sunt numiți “copiii lui Dumnezeu” sau “sămânța”.

Lămurirea apostolului Pavel prin care distinge două tipuri de copii este necesară pentru că evreii considerau că deodată ce se trăgeau din Avraam, ca etnie, înseamnă că se aflau în favorul lui Dumnezeu. Nu doar Domnul Isus demontează această ipoteză falsă care le dădea evreilor o siguranță falsă, ci Ioan Botezătorul a făcut-o înaintea Lui: Matei 3:9 „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” Este evident că și Ioan face distincția clară între fiii lui Avram și descendenții etnici ai lui Avraam.

Exemplificarea argumentului

9:9. Căci cuvîntul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.“ 10. Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru Isaac.

Exemplele întăresc premisa care este despre copiii lui Dumnezeu, nu despre slujire. Exemplele nu pot fi separate de propoziția introductivă pentru a spune că se referă la cu totul altceva.

Unii spun că textul are de-a face cu predestinarea la slujire însă acest lucru este fals deoarece nu se vorbește aici despre slujire, ci despre a fi sau nu „copilul lui Dumnezeu” sau „copilul promisiunii” (v8). A fi copilul lui Dumnezeu ține de mântuire, nu de slujire.

Exemplul lui Esau și Iacov

9:11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, - ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, - 12. s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic“, 13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.“

Apostolul trebuie să aducă dovezi clare ale acestui principiu expus mai sus. El oferă două exemple din Scriptură aducând la fiecare exemplu câte două citate din Geneza.

Este fals când se afirmă că aici se are în vedere o alegere la slujire pentru că apostolul Pavel nu discută aici despre nici un fel de slujire, ci despre relația omului cu Dumnezeu. Pavel vorbește foarte clar despre copiii făgăduinței, copiii lui Dumnezeu – expresii care se referă la relația spirituală cu Dumnezeu, nu la slujirea înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, Ismael e „copilul cărnii” și de aceea e nemântuit în timp ce Isaac e „copilul promisiunii” și de aceea este mântuit. Doar unul a venit prin Cuvântul Lui – promisiunea divină, Isaac. Făgăduința lui Dumnezeu a fost cu privire la Isaac, nu cu privire la Ismael și de aceea doar Isaac este alesul și Ismael nu este.

În exemplul lui Esau și Iacov se afirmă că n-au fost aleși pe baza faptelor, ci prin Cel ce cheamă - limbaj clar soteriologic în multe alte epistole ale lui Pavel.

Urârea lui Esau

Ce înseamnă că Dumnezeu l-a urât pe Esau? De ce nu se poate referi la “slujire”?

(1) În context se referă la faptul că nu a fost ales să fie copil al promisiunii, copil spiritual. Tot pasajul vorbește despre această distincție între descendent fizic și descendent spiritual.

(2) Nu doar contextul dar nici situația nu poate justifica acest limbaj atât de drastic. De ce Dumnezeu ar respinge pe cineva de la slujire și i-ar spune că-l urăște? Nicăieri nu mai vedem un asemenea limbaj folosit în privința respingerii cuiva de la slujire.

(3) În plus, Scriptura nu îl condamnă nicăieri pe Esau pentru că nu a slujit, ci pentru că a fost un om cu un caracter urât și s-a jucat cu Dumnezeu: Evrei 12:16 "Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. "

Obiecția față de dreptatea lui Dumnezeu

9:14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!

Obiecția aceasta nu ar putea fi ridicată dacă pasajul s-ar referi la alegerea la slujire pentru că este clar că Esau n-a fost ales la slujire datorită descalificării sale. Așadar, toți concluzionează că dacă luăm în calcul atitudinile și acțiunile lui Esau acesta merita respins. Dar nu despre slujire este vorba aici.

Oricum, întrebarea aceasta vine ca o reacție la ce s-a spus anterior despre alegerea lui Iacov în detrimentul lui Esau exclusându-se faptele lor.

Apărarea dreptății lui Dumnezeu

9:15. Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.“ 16. Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. 17. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.“ 18. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

Acest citat este un argument pentru tot ceea ce Pavel a spus adineauri. Dacă pasajul acesta s-ar referi la slujire, nu la mântuire, el nu ar avea nici un sens. Mijlocirea lui Moise nu viza deloc ca Israel să rămână în slujire, ci ca să-i fie cruțată viața.

Mila și îndurarea lui Dumnezeu au de-a face cu mântuirea, nu cu slujirea. Îndurarea arătată lui Israel în urma mijlocirii lui Moise nu spune ceva despre superioritatea acestora în comparație cu Faraon și egiptenii, ci spune ceva despre dragostea de legământ a lui Dumnezeu.

Israeliții s-au arătat necredincioși imediat la ieșirea din Egipt și totuși Dumnezeu alege ca lor să le arate milă în timp ce pe egipteni i-a respins și nimicit prin urgii. Dumnezeu nu i-a refuzat ca slujitori, ci i-a distrus la propriu.

Obiecția față de suveranitatea lui Dumnezeu

9:19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?“ 20. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?“

Din nou este necesar să ne amintim miza discuției. Neamurile nu se certau cu Dumnezeu pentru că n-au fost alese în poziția de slujitori ai lui Dumnezeu! Textul vorbește despre alegerea suverană a lui Dumnezeu la mântuire. Doar în acest caz se poate ivi o asemenea întrebare care pune sub semnul întrebării caracterul drept al lui Dumnezeu.

Întrebuințarea vaselor

9:21. Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaş frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? 22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire; 23. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

Exemplul vaselor arată mântuirea sau abandonarea: milă sau mânie, nu există nici un cuvânt despre slujire.

Expresiile “întrebuinţare de cinste” și “întrebuinţare de ocară” sunt cele care i-au făcut pe mulți autori să afirme că pasajul vorbește despre slujire, nu despre mântuire. Dar oare a fi mântuit, cu tot ce înseamnă această lucrare glorioasă, nu este tot un mod în care Dumnezeu ne folosește? Desigur că lucrurile sunt așa! Subiectul apostolului Pavel nu se schimbă până la acest punct.

Sfârșitul vaselor

9:22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire; 23. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

Sfârșitul vaselor: pieire sau slavă are de a face clar cu mântuirea, nu cu slujirea. Tema pasajului, așadar, nu se schimbă de la început și până aici.

Aplicarea pasajului

9:24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, 25. după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu», pe cel ce nu era poporul Meu, şi «prea iubită», pe cea care nu era prea iubită. 26. Şi acolo unde li se zicea: «Voi nu sînteţi poporul Meu», vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.“ 27. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită. 28. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui. 29. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“

În concluzie apostolul demonstrează prin două serii de citate că atât neamurile cât și evreii sunt în planul mântuirii lui Dumnezeu. Introducerea lui arată suficient de clar că el vorbește despre mântuire, nu despre slujire. “El ne-a chemat” este chemarea la mântuire iar citatele susțin acest lucru.

Aplicarea pasajului la chemarea celor dintre evrei și neamuri este clar cu referire la mântuire. Apostolul Pavel înlocuiește “se va întoarce” cu “va fi mântuită” - accentul lui fiind pe lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu și nu pe întoarcerea poporului Israel. Acest pasaj profetic arăta judecata poporului Israel (etnic) și mântuirea rămășiței (spiritual). Acest cuvânt al lui Dumnezeu, cuvânt de judecată și de mântuire, urma să se împlinească deplin și conform hotărârii lui Dumnezeu.