Contextul și tema. Tema acestei secțiuni este despre motivații pentru a suferi
ca un creștin. Această temă este tratată pe larg de la versetul 8 până la 22.
Partea de text de care ne ocupăm acum (18-22) prezintă ultima motivație - și
anume, că Îl avem de model în suferință
SUPREMAȚIA LUI HRISTOS FAȚĂ DE ÎNGERI
Contextul - Între evrei aparițiile îngerilor erau acceptate ca parte a religiei
lor și nimeni nu trebuia să renunțe la iudaism pentru credința în existența și
intervenția îngerilor. Pentru unii părea convenabilă această perspectivă pentru
că îi ferea de persecuția care îi păștea în
Definiție
Neprihănirea atribuită este neprihănirea lui Hristos cu care un credincios este
acoperit, îmbrăcat în momentul nașterii din nou. Pentru totdeauna El este privit
de Dumnezeu prin Domnul Isus.
Pe de altă parte, neprihănirea aplicată este lucrarea pe care Duhul Sfânt o face
în noi ca să devenim tot mai
Știu că există oameni care se macină în interior datorită faptului că nu știu
dacă sunt aleși sau nu și se gândesc că orice efort al lor este inutil în cazul
în care nu sunt aleși și Hristos nu a murit pentru ei.
Noi nu avem cartea celor aleși
Noi