sf3.ro Web analytics

De ce sunt atâtea “religii” creștine?

January 12, 2018 0 Comments Andrei Croitoru, Articol, Religii, Creștinism

Este trist că diverse mișcări din creștinism au ajuns să fie numite, fiecare în parte, religie. Există o singură religie creștină indiferent că în interiorul ei există o mare diversitate.

Această întrebare este deseori folosită de necreștini pentru a invalida religia creștină. Din păcate unii creștini sunt auziți folosind aceeași retorică pentru a-și scuza antipatia față de orice biserică. Presupoziția lor este că deodată ce există această diversitate în creștinism în seamă că el ar avea o problemă sau chiar ar fi fals. Această presupoziție trebuie atacată.

În primul rând este clar că problema nu este cu Sfânta Scriptură sau cu faptul că ea n-ar fi suficient de clară, ci cu omul care este condus de prejudecăți culturale, ale tradiției, ale educației, prejudecăți cu care se apropie de textul sacru atunci când îl studiază. Pe lângă toate acestea mai avem și păcatul care afectează nu doar capacitățile noastre de cunoaștere, ci și motivațiile și aspirațiile noastre. Așadar, o anumită diversitate este inevitabilă.

În al doilea rând, această diversitate poate fi observată chiar din biserica primară, în perioada apostolică. Unii apostoli au fost contestați chiar în bisericile pe care ei le le-au plantat, dar asta nu i-a făcut să le renege și să afirme că sunt apostate. Cu siguranță există biserica apostate, dar nu diversitatea este un test al apostaziei. Deci, dacă ai o problemă cu diversitatea din creștinism atunci trebuie să ai o problemă chiar cu biserica de la începuturile ei.

În al treilea rând, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că de cele mai multe ori diversitatea are de-a face cu niște probleme care nu sunt esențiale. În cele mai multe cazuri diversitatea nu are de a face cu doctrine esențiale și nici măcar cu doctrine secundare, ci cu încredințări personale. Cu siguranță, este trist că unele persoane și-au ridicat încredințările la rang de doctrină și că acest lucru arată în multe cazuri deficiențe grave de caracter, dar de aici și până la a spune că aceștia nu mai sunt parte din biserică este un drum lung pe care nu trebuie să-l parcurgem.

În al patrulea rând, această diversitate ne arată și felul în care poate exista o unitate autentică a Duhului Sfânt, în lucrurile cele mai importante, chiar între oameni care au păreri diferite ireconciliabile pe anumite subiecte.

Această diversitate a provocat creștinismul să stabilească care este esența doctrinei creștine și ea ne împinge spre smerenie observând cât de ușor, datorită orgoliilor și ignoranței, ne putem împărți și diviza pe probleme secundare.

De asemenea, această diversitate i-a ajutat pe creștini să lucreze la unitatea Duhului, dar să se distanțeze de un ecumenism păcătos bazat pe o toleranță falsă și relativism moral și doctrinar.

Diversitatea aceasta trebuie să ne arate că suntem predispuși la eroare, că nu suntem singurii care deținem adevărul și că avem de învățat și de la alții.

Diversitatea pune mai bine în evidență adevărul și aduce la lumină implicațiile practice ale deviațiilor doctrinare iar acest lucru arată cum întoarce Dumnezeu răul spre bine.

În al cincilea rând, deși nu am fost eu la sfaturile lui Dumnezeu, totuși îmi imaginez că această diversitate are rolul de a arăta modul suveran în care Dumnezeu lucrează prin oameni diferiți. Diversitatea ne arată că Dumnezeu poate lucra și fără noi, că nu corectitudinea desăvârșită este o condiție pentru avansul lucrării lui Dumnezeu. Suntem predispuși fie spre ecumenism, fie spre sectarianism, iar această diversitate trebuie să distrugă ambele extreme. Desigur, nu este suficient să avem doar o perspectivă corectă despre Dumnezeu sau o doctrină corectă despre mântuire iar doctrina despre biserică să fie nebiblică, dar istoria ne arată că Dumnezeu a lucrat și prin mișcări creștine care n-au avut-o ecleziologie desăvârșită.