Cum putem valida sau invalida pretențiile creștinilor de astăzi când spun că au experimentat "prezența Domnului"? Întrucât aceste experiențe sunt pur subiective, și deseori ni se spune că nu putem "judeca" experiența cuiva, suntem obligați să ne întoarcem spre Scripturi pentru a vedea cum au experimentat oamenii prezența lui Dumnezeu.

În acest scurt articol am expus motivele pentru care nu sunt așa ușor încântat nici când aud oameni râvnitori care povestesc ce experiențe minunate au avut cu Dumnezeu. Iată, așadar, care sunt câteva semne ale experimentării prezenței lui Dumnezeu care pot fi observate ușor în Isaia 6:

1. Perceperea suveranității lui Dumnezeu (v.1). Isaia Îl vede pe Dumnezeu "pe un scaun de domnie foarte înalt" arătând prin aceasta influența pe care a avut-o asupra lui această viziune. Mulți dintre cei, care pretind a fi experimentat prezența lui Dumnezeu, par mai degrabă să vorbească excesiv despre libertatea voinței omului și nu rareori sunt oripilați când li se vorbește despre un Dumnezeu suveran care face tot ce vrea.

2. Perceperea sfințeniei lui Dumnezeu (v.2-3). Isaia vede niște serafimi care se acopereau - atât fața cât și picioarele, această imagine fiind foarte sugestivă pentru înțelegerea pe care serafimii cei sfinți o aveau cu privire la sfințenia lui Dumnezeu. Aceștia strigau "unul la altul și ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor". Cu siguranță nu este greu de perceput obsesia unora de a trunchia caracterul lui Dumnezeu și de a vorbi aproape exclusiv despre dragostea, mila, harul și bunătatea lui Dumnezeu. Unde este sfințenia care ne coboară cu capul în țărână?

3. Perceperea slavei lui Dumnezeu (v.3b-4). Este interesantă partea a doua a declarației serafimilor: "Tot pământul este plin de mărirea Lui". Din nefericire astăzi oamenii trebuie să meargă la întâlniri cu profesioniști foarte bine pregătiți și cu specialiști spirituali (era să spun spiritiști) pentru a experimenta prezența lui Dumnezeu în timp ce serafimii văd slava lui Dumnezeu pe tot pământul.

4. Perceperea stricăciunii personale (v.5). Isaia nu strigă în prezența lui Dumnezeu nimic altceva decât "vai de mine, sunt pierdut". Ce convigere de păcat! Era un profet, un om chemat de Dumnezeu și totuși se vede stricat! Mai adineauri striga "vai de cei ce..." (v.18) pentru că îi condamnăm ușor pe ceilalți dacă nu-L experimentăm pe Dumnezeu. El arată specific ce convingere de păcat a primit: "sunt un om cu buze de necurate". El știe ce merita pentru păcatele sale și era deplin convins de asta când a spus "sunt pierdut". Câți tineri, din adunările relevante ce se laudă cu prezența divină, pot depista în ei această convingere de păcat?

5. Primirea ispășirii păcatelor (vv.6-7). Un serafim se apropie de Isaia și spune "nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!". Dar nu treceți cu vederea că această ispășire și îndepărtare a păcatelor a venit DUPĂ pocăința lui Isaia. Îngerul îl încredințează de îndepărtarea și ispășirea păcatelor. Experimentarea prezenței lui Dumnezeu duce atât la eliberarea de păcat cât și la iertarea păcatelor. Trăirea în păcat concomitent cu experimentarea prezenței lui Dumnezeu în întâlniri spirituale foarte exotice este o travestire a creștinismului.

6. Primirea chemării la slujire (v.8). Mi-e greu să spun asta dar mulți tineri rămân niște puturoși notorii deși participă la "seri de înviorare și trezire spirituală". Să-mi fie cu iertare dar eu nu-mi doresc asemenea treziri. Dumnezeu întreabă: "pe cine să trimit?" iar Isaia răspunde fără ezitări și predici motivaționale pseudo-psihologice: "Iată-mă, trimite-mă!". Aceasta este supunerea pe care Dumnezeu o lucrează în oamenii pe care îi întâlnește. Câți dintre cei ce au pretenții mari nu au mărturisit în viața lor pe Domnul Isus prietenilor sau colegilor lor? Așadar, ce rost au aceste pretenții goale?