sf3.ro Web analytics

Augustin, Tratatul despre Predestinare, cap.4

August 13, 2018 0 Comments Augustin, Predestinare

Dar de ce nu auzim mai degrabă cuvintele: ”Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” deodată ce ”Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile”? Și de la cine ar putea fi începutul credinței noastre dacă nu de la El? Pentru că nici acesta nu poate fi exclus atunci când se spune că toate celelalte lucruri sunt din El, ci ”din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile.”

Dar cine poate spune că cel care a început deja să creadă nu îi datorează nimic Celui în care a crezut? De aici ar rezulta că, celui care deja merită, alte lucruri îi sunt date prin răsplată divină, și că harul lui Dumnezeu este dat în conformitate cu meritele noastre. Când această afirmație a fost pusă înaintea lui, Pelagius însuși a condamnat-o pentru ca el însuși să nu fie condamnat.

De aceea, oricine dorește să evite cu orice preț această opinie condamnabilă, să înțeleagă că ceea ce spune apostolul este rostit cu deplină veridicitate: ”vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți, ci și să patimiți pentru El”. El arată că ambele sunt darurile lui Dumnezeu deoarece spune despre ambele că au fost date. El nu a spus ”pentru a crede în El mai deplin și perfect”, ci doar ”pentru a crede în El”. Nici nu spune că el însuși a obținut milă ca să fie mai credincios, ci doar pentru a fi ”credincios” deoarece El a știut că nu el i-a dat lui Dumnezeu începutul credinței sale, după care Dumnezeu i-a dat înapoi o creștere, ci că a fost făcut credincios de către Dumnezeu, Cel care l-a și făcut apostol.

Începuturile credinței sale sunt înregistrate și sunt cunoscute foarte bine pentru că sunt citite în biserică într-o ocazie care să le distingă: cum fiind întors de la credința pe care o distrugea, fiind vehement opus ei, a fost convertit deodată printr-un har mai puternic, prin întoarcerea lui Dumnezeu, căruia, ca Acela care face acest lucru, i s-a spus de către profet: ”ne vei întoarce și ne vei învia”; așa încât, nu a fost doar unul care a refuzat să creadă și apoi a fost făcut un credincios benevol, ci, mai mult, dintr-un persecutor fiind, el a ajuns să sufere persecuția în apărarea credinței pe care o persecutase altădată. Și aceasta pentru că i-a fost dat de către Hristos ”nu numai să creadă, ci și să sufere pentru El”.

Aurelius Augustin de Hippo, Un tratat despre Predestinarea Sfinților, capitolul 4