Există sceptici de tot felul care pun sub semnul întrebării formarea Canonului Noului Testament. Cea mai frecventă poziție este că el s-a format în urma deciziilor unor oameni proeminenți din biserică. Așadar, canonul nu are nimic divin în el sau în formarea lui.

Trebuie să observăm că Vechiul Testament și perioada inter-testamentară lasă bazele necesare pentru formarea Noului Testament. Inscripționarea acestuia nu a fost decât un pas suplimentar venirii noii revelații.

Întruparea Cuvântului

“După ce a vorbit în vechime părinţilor noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.”
‭‭Evrei‬ ‭1:1-2‬ ‭

Domnul Isus este prezentat aici ca revelație supremă, în comparație cu revelația vechiului legământ. Însăși întruparea Domnului Isus Cristos face necesar canonul Noului Testament. El este împlinirea Vechiului Testament și El aduce revelația pe care Vechiul Testament nu a adus-o, în sensul de completitudine și claritate.

El este numit Cuvântul (Ioan 1:1). Bineînțeles, nu este Cuvântul scris dar El nu doar că a vorbit de la Dumnezeu, ci a fost singurul care L-a reprezentat perfect pe Dumnezeu atât în trăire cât și în revelație.

Așa cum vom vedea clar, El deleagă ucenicii să fie recipienți ai noii revelații necesare pentru biserica Lui. Așadar, nu doar că El este revelația supremă a lui Dumnezeu, dar și pregătește venirea revelației pentru noua comunitate - biserica.

În prezența lui Moise și Ilie, reprezentanți oficiali ai Vechiului Testament - Legea și Profeții - Dumnezeu spune despre Isus: de El să ascultați, nu de ei - de toți trei. Nimeni altcineva n-ar fi putut spune: Este scris ... dar Eu vă spun (Matt. 5:22, 28, 32, 34, 39, 44). O asemenea autoritate nu o poate avea decât Dumnezeu.

De asemenea, Domnul spune că cuvintele Sale nu vor trece, nici odată cu trecerea universului (Marcu 13:31). El spune că este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6). Nu o cale, ci Calea.

Așadar, Persoana Domnului Isus a generat noul canon, nu un conciliu bisericesc și cu atât mai puțin niște oameni care s-au pus să scrie de dragul istoriei sau pentru perpetuarea unei religii.

Promisiunea Venirii Duhului Sfânt

Ioan 15:26 "Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine."

Ioan 16:13 "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare."

Venirea Duhului Sfânt este asociată cu o nouă revelație. Odată ce Duhul Sfânt a venit, apostolii se așteptau ca promisiunile lui Cristos legate de noua revelație, să se împlinească și ele s-au împlinit.

Așadar, există un fundament teologic și istoric, legat puternic de viața și lucrarea Domnului Isus, care fac necesar Canonul și acesta nu are nimic de-a face cu hotărârea unui conciliu bisericesc.

Formarea comunității Noului Legământ

Fiecare legământ are o Constituție, un document legal pe baza căruia se întemeiază legământul. Poporul Israel a avut legea, iar biserica trebuie să aibe și ea o Constituție. Acest tipar face necesar canonul noului testament. Mai mult, apostolii compară clar vechiul legământ cu scrierile sale cu noul legământ și lucrarea Duhului care a avut și aspectul de revelație a canonului.

“Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?” ‭‭2 Corinteni‬ ‭3:7-8‬ ‭

Vedem că, odată cu venirea Duhului și inaugurarea Bisericii, a început să se pună temelia doctrinară a acestei adunări așa încât se conturează un corp doctrinar care este fundamentul ei: Efeseni 2:20 "fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos."

Acest corp doctrinar nu urma să fie dezvoltat la infinit, ci a fost limitat la apostoli și însoțitorii lor. Credința a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Este clar așadar că nu un conciliu a stabilit necesitatea canonului, ci însuși Dumnezeu.